Can insusi glasul gandurilor tace
Ma-ngana gandul unei dulci evlavii-
Atunci te chem; chemarea-mi asculta-vei?
Din neguri reci plutind te vei desface?
Puterea noptii blan insenina-vei
Cu ochii mari si purtatori de pace?
Rasai din umbra vremilor incoace,
Ca sa te vad venind - ca-n vis, asa vii!
Cobori incet...aproape, mai aproape,
Te pleaca iar zambind peste-a mea fata,
A ta iubire c-un suspin arat-o,
Cu geana ta m-atinge pe pleoape,
Sa simt fiorii strangerii in brate-
Pe veci pierduto, vecinic adorato!
(1879, 1 oct.)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu